joi, 3 martie 2011

JUMARI


Noi nu taiem porc dar jumarile, in fiecare an, nu lipsesc asa ca  avem zi speciala  de facut jumari.
Cumparam pentru asta fleica de porc, brazdata  bine cu carnita, dar sa  lase si grasime ca sa se poata face jumarile  aurii si crocante. 
Le taiem  in bucati potrivite , egale ca marime, sa se faca deodata. 
O mina de slanina curata se taie in betigase mici, se pune in tigaia incinsa si  se amesteca pina ce se lasa  untura. Apoi se scot bucatile de  slanina si peste untura incinsa se pun bucatile de fleica , la foc mare si  se  amesteca .Nu ar trebui sa se prinda pentru  ca pe fundul  cratitei este  deja untura. 
Daca fac mai multe, atunci  incep in 2  cratite iar dupa ce se  mai lasa,  rastorn  totul intr-o   cratita, sa se faca uniform. 

Dupa ce s-au aurit, le scot cu  o paleta si  le pun pe un gratar peste care am asternut   prosoape absorbante din hirtie, astfel  jumarile vor ramine curate, fara urme de untura pe ele.

In ziua in care se fac jumarile. obligatoriu o mincare va fi  asa : mamaliga  ca aurul, ochiuri, brinza de oaie  si  jumari 
Nu  lipseste  pe masa : farfuria  cu muraturi 
 moarea   trandafirie si acidulata 
 si bineinteles  o lebenita murata
Jumarile  le congelez  in pungute de dimensiune  mica, pentru o mincare.

2 comentarii:

In bucatarie la Sidy spunea...

Numai citind reteta imi ploua in gura !
Sunt nemaipomenit de bune....
Iar cu...minunatiile ce le-ai insirat tu pe masa...uiti de toate dietele.....

Daniela spunea...

O data pe an, poti sa uiti dietele, cu siguranta nu se intimpla nimic !